Într-un oraș care poartă în fiecare colț amintirea unei istorii bogate și diversificate, Cristian Cealera este una dintre vocile care știu să o facă vie și captivantă. Scriitor, jurnalist, cercetător pasionat și povestitor al Constanței de altădată, el reușește să îmbine documentarea riguroasă cu emoția autentică a celor care iubesc locul în care s-au născut. În cadrul proiectului #OrașUnit, Cristian Cealera ne vorbește despre identitatea Constanței de ieri și de azi, despre forța comunității și despre modul în care memoria locală poate deveni o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare.
Care este momentul startului carierei dvs. profesionale?
E o întrebare mai dificilă decât mă așteptam pentru că îmi este greu să vorbesc despre actuala carieră fără să amintesc și de cele anterioare. După cum știți am lucrat în presă, apoi am fost ghid turistic și iată că, după desăvârșirea studiilor de istorie, am ajuns la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC). Eu cred că acele joburi de dinainte au fost practic pașii care m-au ajutat să ajung aici. Teoretic, actuala mea carieră profesională a început acum șase ani. Practic, așa cum îmi place să glumesc, m-am pregătit pentru ea toată viața. Pasiunea pentru istorie a existat dintotdeauna, fiind insuflată de tatăl meu, încă de când eram copii, când ne testa cu întrebări de cultură generală. De mic am avut această pasiune pentru istorie. În adolescență mă duceam la bibliotecă și copiam informații din cărțile de istorie pe care le treceam în caiete de 100 de file. Eram mereu întrebat ce o să fac cu caietele acelea, dar a fost un exercițiu bun, să descopăr foarte multe lucruri interesante, care cred că mă ajută și în momentul de față. Mereu mi-am dorit să devin istoric, ba chiar după o vizită cu colegii de clasă de la Techirghiol la Muzeulde istorie din Constanța, aveam vreo 9 ani, am fost atât de fascinat, încât i-am spus mamei mele că odată eu o să lucrez aici. După niște zeci de ani, asta s-a și întâmplat.
Când ați decis să împărtășiți poveștile istoriei Constanței și de ce?
De felul meu sunt destul de timid, dar la un moment dat am început să scriu la diverse ziare articole despre cetățile Dobrogei, despre lucruri pe care le aflasem pe teren ca ziarist. Atunci am primit o propunere neașteptată de la doi prieteni - Cristi Bărhălescu și Valentin Coman, care mi-au propus să facem o platformă online de promovare a istoriei Dobrogei. Așa a apărut această idee a „Poveștilor Mării Negre”, care în momentul de față sunt cuprinse în patru volume și care continuă să se bucure de succes în rândul constănțenilor. Acea platformă online m-a propulsat și am ajuns acum la mai bine de 10 lucrări publicate. La un moment dat, am devenit un intermediar între literatura de specialitate și omul obișnuit, prin translatarea articolelor științifice din revista Pontica, dându-le o formă accesibilă, mai ușor de acceptat de omul obișnuit, promovându-i astfel și pe cercetători. Am ales să mă focusez pe istoria Dobrogei, pentru că e complexă și nu-ți ajunge o viață de om să afli totul. De altfel, în tururile pe care le fac în Constanța, se întâmplă să aflu și eu alte lucruri inedite de la participanți.
Care sunt proiectele majore care vă definesc profesional?
Prezența mea la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța se datorează „Poveștilor Mării Negre”. De la acestea am ajuns la romane de reconstituire istorică, apoi am început să scriu articole de specialitate pentru „Universul Academic”, mai ales după ce am terminat doctoratul în 2022. Astăzi pot să mă laud cu faptul că am coordonat lucrarea numită „Dobrogea 143. De la grecii din Milet la generaţia Millennials”, în care sunt prezentate toate siturile arheologice importante ale Dobrogei. De asemenea, am avut marele noroc ca împreună cu alți colegi de-ai mei să refacem tezaurul de sculpturi de la Tomis. O lucrare asemănătoare fusese făcută prin 1960 de Vasile Canarache, fostul director al muzeului și de către colegii lui, iar noi am considerat că este momentul să aducem elemente noi. A urmat o carte de unic autor și așa a apărut „Comunitatea britanică din Kustendjie (1857-1882) – Portrete din trecut”, o carte în care am prezentat istoria mai puțin cunoscută a așa zisei colonii britanice care a existat aici în secolul al XIX-lea și despre care nu s-a scris suficient. Au mai scris câteva elemente în lucrările lor Petre Covacef, regretata doamnă Doina Păuleanu, Radu Cornescu, Valentin Ciorbea, dar nu erau prezentați oamenii. Am zis că în acest caz eu mă concentrez doar pe oameni și astfel am ajuns în arhivele britanice, la moștenitorii britanicilor și a ieșit o lucrare inedită, care s-a bucurat de mare succes.
În ceea ce privește realizările profesionale, ele sunt multiple, pentru că nu știi dacă te bucuri mai mult pentru o expoziție, o carte, pentru un articol, cert este că dincolo de toate astea eu mă bucur mai mult când interacționez cu oamenii, cu copiii. Acele ore întregi în care te gândești cum să faci o prezentare pentru a le capta atenția, pentru care trebuie să faci o psihologie de grup, ca să zic așa.
Care sunt proiectele la care lucrați pentru MINAC șiimplicit pentru constănțeni?
Eu sunt în compartimentul de comunicare, asta înseamnă și relații cu presa, relaționare cu publicul larg, tururi ghidate, prezentări pentru copii, pentru elevi. Noi suntem în proces de reabilitare în momentul de față, astfel că am ieșit eu la diverse școli. Am avut un proiect care s-a numit „Istoria spusă altfel” și am vizitat școli generale și licee,după care la Serbările Mării din luna august am zis să vin cu ceva nou și așa am pus bazele proiectului „Amintiri din ziua aceea – În August, la Constanța,în urmă cu 100 de ani”, în care prezint cum arăta orașul în sezonul estival, cu articolele din presa de atunci. Acum am început „Toamna la Constanța în urmă cu un veac”, un proiect ce se derulează până în noiembrie, în încercarea de a readuce parfumul de altădată, din 1925. Acesta este anul în care se cristalizează și se decide transformarea Constanței în municipiu,în momentul acela din comună urbană ajungem la un alt nivel, iar începând cu ianuarie 1926, Constanța va prelua și satele din apropiere, astăzi cartiere ale orașului: I C Brătianu, sau Anadalchioi. Anii 1920-1930 sunt anii cu cea mai mare dezvoltare economică a orașului port Constanța și vorbim de un boom economic.
Ce vă motivează să aduceți oamenii împreună?
Am conștientizat că stăm pe o comoară, că Dobrogea este un tărâm extraordinar care trebuie și poate fi promovat mult mai bine, pentru că avem povești foarte frumoase, care trebuie cunoscute, cu mai mult entuziasm. Aceste povești sunt ale Dobrogei de mult timp, doar că eu am avut inspirația de a le prezenta într-o altă lumină și automat asta mi-a adus și o oarecare notorietate. Lumea poate să vină la Constanța și să se bucure de băi de soare și de mare, dar nu numai asta, trebuie să afle și secretele Constanței vechi, tainele Tomisului, trebuie să viziteze și siturile arheologice care sunt peste tot. La aceste tururi participă oameni cu diferite meserii și uneori se creează adevărate brainstorming-uri. E un mare pericol să crezi în viață că nu mai ai nevoie de alte informații, că e suficient ceea ce știi. Am fost neplăcut surprins să văd profesori de istorie care aduc elevi în vizită la muzeu, pe care îi abandonează muzeografilor, neparticipând la explicații, doar pentru a sta la o țigară în fața muzeului, sau a se uita în telefon. Dincolo de exemplu prost dat propriilor elevi, este nefiresc să crezi că le știi pe toate, asta este cea mai mare primejdie: să fii blazat. Când am ajuns eu la muzeu, om matur la 40 și ceva de ani, încercam să aflu mereu alte lucruri despre exponate, astfel că informațiile primite de la regretatul director Constantin Chera, care acumulase informații în zeci de ani de cercetare, mi-au fost de un real folos.
Ce înseamnă pentru dvs un #OrașUnit?
Un #OrașUnit este un oraș care conștientizează importanța patrimoniului, un oraș în care locuitorii să se certe mai puțin și să pună umărul să facă ceva. Așa cum eu, la o scară foarte mică, încerc să adun oameni interesați, să descoperim împreună orașul, așa trebuie să facă întreaga comunitate. Să ne dăm seama că suntem foarte importanți și că putem să devenim și mai importanți. Problema Constanței este că în toată istoria sa se spunea că are un mare potențial, dar ceva nu se întâmplă... Asta, că are doar un mare potențial, nu mai este de ajuns din punctul meu de vedere.
Ce iubiți cel mai mult la Constanța?
E o întrebare grea, pentru că iubesc tot, absolut tot! Iubesc clădirile, chiar și cele din afara zonei vechi, iubesc oamenii, mâncarea, tot. Noi, dobrogenii, suntem diferiți de restul României. Eu mereu în tururile mele încerc să le spun oamenilor un lucru: istoria Dobrogei este diferită. Noi avem colonizarea greacă care și-a pus amprenta, avem 700 de ani de stăpânire romană, avem Imperiul Otoman pentru 450 de ani, un lucru care nu apare în manualele de istorie decât așa, foarte rar, ori toate aceste elemente au adus tot felul de etnii. Am fost mereu poarta între Orient și Occident, iar orașul s-a dezvoltat așa. E păcat să nu amintești mereu lucrul acesta. La noi, nu este nimic surprinzător să ai un prieten de etnie turcă, un evreu, un rus, un ucrainean. Mai am o teorie, pe care o spun celor care au venit mai recent în Constanța, aceea că chiar dacă părinții sunt din Moldova, din Oltenia, din ce știu eu cealaltă provincie, odată ce stai la Constanța și ai contact cu toată această multiculturalitate, începi să te schimbi și cred eu că indiferent de origini vei deveni dobrogean.
Care e locul preferat din oraș și de ce?
Cred că mă simt cel mai bine în Piața Ovidiu.
Cum v-ați dori să arate Constanța peste 5 - 10 ani?
Îmi doresc să nu avem doar povești de spus. Uneori, ca ghid, ești trist că ai de spus o poveste foarte frumoasă însă ceea ce se află în fața ta nu e deloc extraordinar. Trebuie să iei fața, ca să zic așa, cu descrierile tale, dar uneori realitatea te aduce cu picioarele pe pământ. Mi-aș dori ca orașul Constanța să redevină orașul care a fost în anii interbelici, nu că nu ar fi fost probleme și atunci, dar am spus că eu consider că aceea a fost perioada cea mai bună a orașului. Aș vrea să fie un oraș pe care lumea să-l laude atunci când pleacă de aici, nu așa cum se întâmplă acum, că e un oraș tern, cu prețuri mari. Sunt multe lucruri de descoperit, iar noi, cei care suntem aici, facem tot posibilul ca să le arătăm ce e valoros, ce e frumos, ce trebuie promovat și, ușor, ușor, neajunsurile să fie reparate.
Ce vă doriți de la un proiect care transformă orașul Constanța?
Să devenim o bijuterie și din punct de vedere al arhitecturii. Cineva va spune că orașul Constanța fiind atât de amestecat etnic nu va avea ceva unitar, dar poate aici este și farmecul nostru. Aici poți să întâlnești o bijuterie construită de un armean, să mănânci o mâncare a musulmanilor, să asculți o muzică a aromânilor, toate aceste elemente dau culoare. Aceasta este și rețeta succesului din punctul meu de vedere. Atunci când te referi la vest, la Transilvania, te referi la ceva. Pentru Constanța, pentru Dobrogea, de la bun început trebuie să înțelegi că nu vei găsi cetățile medievale, dar vei găsi parfum, culoare și o fraternitate care, cred eu, nu poate fi egalată de niciun alt ținut.
