Într-un oraș aflat mereu la răscruce de culturi, teatrul rămâne una dintre cele mai puternice forme de coeziune. Managerul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn, crede că scena nu este doar un spațiu al artei, ci și un loc al întâlnirii — al dialogului dintre oameni, idei și generații. Prin proiectele sale, Teatrul de Stat Constanța a devenit un reper de diversitate culturală și de deschidere către comunitate. Participarea sa în campania #OrașUnit vine ca o continuare firească a acestei misiuni: aceea de a aduce oamenii împreună prin cultură, educație, empatie și dialog.
Care e startul carierei profesionale?
Am avut mai multe începuturi de carieră profesională. Cu titlu de glumă, pot să spun că am început în clasa a V-a, când am făcut prima mea regie, de ziua școlii, la „Domnul Goe” și „Un pedagog de școală nouă” de Caragiale. Eram elev la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, la o clasă de gimnaziu. Apoi, în clasa a XII-a, am creat o trupă de teatru și niște spectacole. În momentul ăla mă pregăteam pentru facultate, pentru Medicină. Cu acea trupă am fost la un festival la Timișoara, am luat premii, au fost articole laudative, eram comparați cu actori și trupe profesioniste, iar asta m-a împins cumva de la spate, să mă duc la admitere la regie, la UNATC. Un alt debut a fost primul spectacol făcut pe o scenă profesionistă de teatru, în anul patru de facultate, când am debutat chiar pe scena teatrului din orașul meu natal, Piatra Neamț. Spectacolul se numea „Francesca a fost răpită” de Dario Fo, un dramaturg italian. A urmat o pauză, în care am făcut ASE - Relații Internaționale, pentru că nu mă simțeam împlinit doar cu pregătirea umanistă, deși îmi plăcea foarte mult teatrul, dar mereu am avut și o latură pragmatică.
Cert este că dragostea pentru teatru s-a instalat de mic copil, pentru că mergeam în fiecare weekend la teatru cu părinții mei, ingineri. Am avut noroc să cresc într-un oraș cu un teatru foarte bun, care trecea printr-o perioadă glorioasă la începutul anilor 1990, când, dincolo de producțiile proprii ale Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, exista și Festivalul Internațional de Teatru. Așadar, teatrul era locul unde mergeam atunci când nu eram la școală. De aceea, cumva sunt empatic față de tinerii care încearcă să se strecoare la spectacolele noastre, pentru că fix așa făceam și noi. Știți cum se spune, dacă cineva te dă afară pe ușă, să intri pe geam, la noi nu era doar o metaforă.
Revenind la debutul profesional, după o pauză de aproape 10 ani în care nu am profesat, aș spune că debutul real, profesional, a fost în 2013, când am făcut primul spectacol după terminarea facultății, la Teatrul Evreiesc de Stat din București. Era „Yentl”, de Isaac Bahevis Singe, o dramatizare după care s-a făcut și un film celebru cu Barbra Streisand, pentru care am fost nominalizat pentru debut la Gala Premiilor UNITER. Norocul a fost că am avut pe cineva care să tragă de mine, Maia Morgenstern, managerul Teatrului Evreiesc, care m-a convins să vin să montez un spectacol, după 10 ani în care făcusem alte lucruri: publicitate, relații publice, marketing, am fost client-service, m-am implicat în tot felul de ONG-uri, am făcut turul Asiei de Sud-Est cu rucsacul în spate, apoi o lună în India, după care am revenit la profesia mea. Am rămas permanent interesat de administrație culturală și management cultural, de înțelegerea mecanismelor legislative care guvernează acest domeniu. În 2016, am fost invitat în guvernul tehnocrat să ocup funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii, la Direcția Cultură Scrisă și Creație Contemporană. Asta a fost o perioadă foarte complicată, pentru că mi-am dat seama că ideea unui guvern tehnocrat în România era utopică. Dacă nu ai o susținere politică reală, nu poți să schimbi legi fundamentale prin ordonanțe de urgență.
Cum vi s-a părut lumea culturală a Constanței, când ați preluat funcția de manager al Teatrului de Stat, în 2019?
Nu eram legat în niciun fel de Constanța, dar la un moment dat am primit un telefon, pentru a fi invitat la o discuție la Consilul Județean, la o recomandare făcută de regretatul Ion Caramitru, aveam să aflu mai târziu. Cunoșteam echipa teatrului, fusesem anterior invitat la Festivalul Miturile Cetății. În urma acelei discuții, mi s-a propus să preiau interimar managementul Teatrului de Stat Constanța, care se afla într-o situație foarte conflictuală. După o perioadă sinuoasă, am preluat conducerea teatrului. În primele luni, prioritatea a fost să facem o producție bună. Astfel, l-am invitat pe regizorul Vlad Massaci și am făcut „Billy Șchiopul” și am organizat încă o ediție a Festivalului Miturile Cetății. După interimatul de 120 de zile, s-a organizat concursul de manager, conform legii, din păcate o prevedere foarte puțin respectată în țară. De exemplu, în București, la ora actuală nu există mandat de manager. Primăria Bucureștiului nu respectă legea de 6 ani de zile. E o încălcare flagrantă a unor prevederi legale, lumea artistică trage semnale, dar nu impresionează pe nimeni. Așadar, în septembrie 2019 a început primul meu mandat ca manager, pentru o perioadă de 5 ani. Am avut tot sprijinul pentru a completa trupa, care era dezechilibrată valoric, pe categorii devârstă, cei mai tineri actori aveau 38-40 de ani, era foarte greu să faci un repertoriu divers.
Mi-am propus să nu intru nici un fel de discuții și oamenii să intre repede în producție, să lucreze, să fie liniște. La Constanța, o perioadă prea lungă fuseseră tot felul de producții cu mize destul de mici, așa că am ridicat miza legată de tipul textelor, de dramaturgi, regizori. Am adus regizori care să fie vârfuri ale generației lor: Vladimir Anton, Vlad Cristache, Vlad Massaci, Diana Mititelu, care a montat „Jocuri din curtea din spate”, un spectacol cu care a luat premiul UNITER pentru cel mai bun debut, apoi Alexandru Mâzgăreanu, Radu Afrim, Andrei Șerban, Irisz Kovacs. Cred foarte tare că nu e rolul teatrului să oferim divertisment facil, pentru asta există alte mecanisme, ci trebuie să educăm un gust puțin mai sofisticat. Eu cred că publicul nu trebuie subestimat, există un public inteligent, chiar și cel care are senzația că vine la teatru pentru a se relaxa.
Care este proiectul major realizat la Constanța?
Nu știu dacă am un proiect major, există câteva lucruri importante, cum ar fi refacerea repertoriului, a trupei. Acestea împreună pot constitui un proiect major: repoziționarea brandului Teatrului de Stat Constanța și impunerea lui în lumea culturală națională. În momentul ăsta se vorbește despre trupă și despre spectacolele Teatrului de Stat Constanța, este prezent în tot ceea ce înseamnă festivaluri mari importante.
Un alt proiect major, foarte legat de primul, este că am început și am crescut în direcția de a genera turism cultural, care mi se pare o miză importantă. Vorbim de un oraș cu un potențial turistic imens, care trebuie să demonstreze că are mult mai mult decât plajă, litoral și soarele verii. E un potențial de a genera turism în zona culturală, fie că vorbim de patrimoniul cultural istoric, de istorie, artele spectacolului. Am crescut mult și în zona asta, adică suntem în faza în care vin oameni din toată țara, care călătoresc la Constanța pentru a vedea spectacolele Teatrului de Stat Constanța. Am o relație bună și cu Facultatea de Arte din cadrul Universității Constanța, unde sunt cadru didactic, fiind și doctorand la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Care sunt proiectele la care lucrați?
Tocmai am avut premiera cu „Livada de vișini”, în regia lui Andrei Măjeri, un spectacol foarte important. Vom începe repetițiile la un spectacol al regizoarei Diana Mititelu, care e angajata teatrului și care a mai făcut „Jocuri în curtea din spate” și „Casa Bernardei Alba” și care va face acum un text american foarte bun, vechi, dar extrem de actual – „Machinal” de Sophie Treadwell. Reluăm și un proiect pe care l-am început și nu l-am finalizat strict din motive tehnice, „Tandrețea” în regia lui Florin Caracala, un text spaniol contemporan.
Ne dorim mult la primăvară să facem un musical de anvergură cu regizorul, coregraful și artistul Răzvan Mazilu, căutăm un spațiu potrivit, iar la toamnă îl vom avea sigur invitat pe Silviu Purcărete, unul dintre numele cele mai cunoscute din lumea teatrului românesc, cu o carieră internațională extraordinară, care revine la Constanța, deoarece el a debutat aici în 1976. Iată, în 2026, avem un moment aniversar, pentru că sunt 50 de ani de când el a făcut aici „Hecuba de Euripide”, „Legendele Atrizilor” o serie de spectacole cu care el a intrat în lumea teatrului. A fost în toamna asta la Constanța, împreună cu compozitorul Vasile Șirli și cu scenograful Dragoș Buhagiar, cu care lucrează în permanență.
Am discuții și cu regizoarea Leta Popescu, o regizoare tânără care are un program de teatru popular foarte interesant, cu regizorul Cristi Ban pentru începutul lui 2027, un proiect pe un text românesc scris de Elise Wilk, „Alaska”, care vorbește mult despre viața unei familii din România în perioada anilor 1980, relația cu Securitatea, tranziția către începutul anilor 1990 și deschiderea către vest.
Pe partea administrativă, sunt multe lucruri pe care ni le dorim, dar să vedem ce va fi posibil, pentru că se anunță un an foarte greu din punct de vedere bugetar. Noi trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru ca să mărim capacitatea infrastructurii culturale a orașului, care cred că în momentul ăsta este foarte deficitară. Dacă există un punct nevralgic major, acela e legat de lipsa infrastructurii și spun asta de 6 ani în continuu. E foarte complicat să ai un oraș cu peste 300.000 de locuitori și să nu poți să ai o sală de spectacole așa cum trebuie.
Ce vă motivează să aduceți oamenii împreună, pentru că, de la o vară la alta, Constanța devine un pol al teatrului românesc prin festivalul de teatru - SEAS?
Ideea în sine de festival vine din antichitate, cuvântul „festival” înseamnă sărbătoare. Acest festival a pornit dintr-o nevoie, în pandemie, în 2020, când nu aveam acces în sala de spectacol. A fost nevoie să ieșim la exterior, să igienizăm Teatrul de Vară, pentru că era într-o stare de degradare avansată. Cumva, în perioada aia, am descoperit în arhiva teatrului niște documente din anii 1980, în care era un program cultural incredibil de bogat pe durata sezonului estival, cu spectacole în rețeaua Teatrelor de Vară Soveja Mamaia, Costinești, Eforie Nord de teatru, operă, balet, concerte de folclor, de muzică clasică. De la o astfel de anvergură culturală, reală, așa cum era în anii 1980, cum am ajuns în anii 1990-2000 să ne mulțumim cu șușanele? Mi-am spus că dacă se putea atunci, sigur se poate și acum, să ne întoarcem la forme festivaliere care să acopere toată perioada verii și în care sa aducem spectacole bune. Prima ediție a unui astfel de festival, care avea un nume potrivit în context pandemic - „Be.SAFE - Best Summer Art Fest Constanța”, s-a bucurat de mare succes, iar asta ne-a motivat să continuăm.
În anul următor, în 2021, din cauza unor piedici, nu am mai organizat, dar nu am renunțat la idee, astfel că în 2022 am pus bazele „SEAS - Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului”. De atunci, a crescut în mod organic, erau turiști fericiți că pot vedea un spectacol al Teatrului Național din Iași, sau un concert al lui Marius Mihalache, un concert de jazz. Iată că am ajuns la ediția 2025, când ni s-au alăturat și parteneri din zona corporate. Am început cu un festival care avea un buget de aproximativ 150.000 € și am ajuns la ediția din acest an la un buget de 1.200.000 €. Dacă ne referim la nucleul de organizare, suntem 6-7 oameni, dar bineînțeles că toată echipa teatrului e implicată. În ultimii doi ani am contractat echipe tehnice de la alte teatre, care să rămână și pe perioada verii, pentru că la noi organizarea e diferită față de festivalurile de teatru, cum e cel de la Sibiu, de exemplu, care durează 10 zile și prinde două weekend-uri complete. Acolo e ușor să ții o echipă de relații publice, de marketing, sau tehnică. La noi, profilul e cu totul altul. Ne întindem pe două luni și jumătate, în perioada vacanței de vară, în care celelalte teatre sunt între stagiuni. Dacă acum doi ani am vândut 3.000 de bilete, anul trecut 6.000, anul ăsta am avut 19.000 de bilete vândute. Nu mai vorbesc și de evenimentele conexe, cum e #SEASTREET, unde după estimările noastre și cu datele de la Jandarmerie am avut peste 100.000 de oameni, care au avut acces pe faleza Cazino, pe bulevardul Tomis, în parcul gării. Acest lucru a tras partenerii corporate și pachetele de sponsorizare au plecat de la 2.000-3.000 € și au ajuns până la 40 - 50.000 €, probabil acum vor mai crește.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră un #OrașUnit?
Este un oraș în care oamenii trag la aceeași căruță. Interesul de a dezvolta orașul nu este de un singur fel, ci există în multe feluri, dar în final scopul este acela de a ajunge din punctul A în punctul B. Un #OrașUnit este un oraș în care oamenii, fie că vorbim despre administrația publică, mediul de afaceri, mediul academic, presă, societatea civilă, ONG-uri, toți aceștia sunt capabili să stea la aceeași masă și să își stabilească niște obiective strategice pe termen mediu și pe termen lung. Poate sună un pic politicianist, dar având în vedere că nu candidez, nu cred că e vreun pericol.
Un #OrașUnit nu e o entitate ambiguă. Orașul în sine înseamnă oamenii lui. Eu tot timpul zic, cultura și educația sunt relevante pentru că îi transformă pe oameni din locuitori în cetățeni. Adică, din niște simpli oameni care locuiesc într-un spațiu, te transformi în cetățean, ceea ce înseamnă o anumită responsabilitate față de omul lângă care trăiești, față de viitorul orașului în care trăiești, al spațiului în care trăiești și nu lucrezi doar pentru binele tău individual, ci și pentru un bine al spațiului. Da, ăsta e un alt lucru în care cred: de binele tău depinde binele cetății și de binele cetății depinde binele tău.
Ce iubiți cel mai mult la Constanța?
Diversitatea, ambiția pe care o au oamenii de a demonstra că au capacitatea să fie mult mai sus decât sunt acum. Când am ajuns aici, unele voci, care subestimează capacitatea orașului de a se regenera și de a crește cultural, educațional, îmi spuneau ce greu o să fie în Constanța, un oraș care nu a fost în Imperiul Habsburgic, ci doar în Imperiul Otoman. Descopăr însă că există un nucleu foarte important de oameni, care vor să demonstreze că acestea sunt de fapt niște prejudecăți și că există un foarte puternic potențial cultural, educațional, uman.
Care e locul preferat din oraș și de ce?
Mie-mi place să merg la câteva restaurante din Constanța. Da, locurile mele preferate sunt restaurantele constănțene, îmi place că există o diversitate, restaurante care mereu reușesc să creeze o relație cu spiritul locului, spații care îmi plac foarte mult care se leagă de tradițiile și obiceiul locului, ca Rozmarin, Popina etc.
Așa, ca spațiu geografic, evident, îmi plac plimbările pe faleza Cazinoului sunt întotdeauna o opțiune foarte bună. Un loc foarte liniștitor, care îmi place mult, e Centrul Vechi, care sunt convins că a trăit și vremuri mai bune. Eu cred că acesta ar fi unul dintre cele mai mari câștiguri pentru Constanța, dacă acest Centru Vechi ar fi reabilitat, pentru multitudinea confesională, ceea ce arată cumva ce a fost acest oraș. Faptul că pe un perimetru de 2-3 km² ai catedrala ortodoxă, catedrala romano-catolică, două moschei, ai sinagoga, biserica grecească, biserica armeană, toate într-un perimetru extrem de restrâns, mi se pare ceva extrem de puternic și de simbolic pentru spiritualitatea și spiritul Constanței.
Cum v-ați dori să arate Constanța peste 5 - 10 ani?
Mi-aș dori să fie un oraș care să vibreze de cultură, să fie mult mai verde, să se planteze mulți copaci, să fie un oraș în care să ieși seara și să nu știi dacă să mergi la un concert al filarmonicii, la un spectacol de operă, de teatru sau la un concert de jazz. Orașul are potențialul ăsta, are populația și are consumatorii adecvați. Pur și simplu, să fie o diversitate și o variație mult mai mare în produse culturale bune, să aibă o serie de spații culturale vitale.
Am ținut o prelegere într-o conferință despre ce înseamnă „Efectul Bilbao” și despre ce înseamnă reînvierea unui oraș post-industrial prin investiții în cultură, am explicat ce a însemnat construirea Muzeului Guggenheim la Bilbao și replicat apoi în modelele de la Manchester și în alte orașe europene. Cineva la un moment dat sper să înțeleagă că banii în cultură nu sunt o cheltuială, iar rezultatele se văd în ani de zile.
Ce vă doriți de la un proiect care transformă orașul?
Eu cred foarte tare în proiectul IULIUS. Am și postat când au fost în presă toate discuțiile legate de gară și spuneam că mi se pare incredibil că ne blocăm de zici că trebuie să muți Mausoleul de la Adamclisi. Eu cred că tipul acesta de investiție, așa cum a fost el prezentat, care presupune foarte mult spațiu verde, spații comerciale, culturale, numai dacă ne uităm la modelul Palas de la Iași mi se pare extraordinar, cred că este ceva vital pentru Constanța. Personal, nu am niciun fel de putere de decizie la nivelul administrației, dar mi se pare un proiect capital, care poate să modifice orașul în întregime. Numai dacă ne gândim la câte locuri de muncă poate genera un astfel de proiect local. Pot să înțeleg și reticența oamenilor, având în vedere anii de experiență ai mafiei imobiliare și tot ceea ce a însemnat extinderea de construcții, în mod ilegal și distrugerea unor porțiuni de faleză, a unor zone foarte importante, pot să înțeleg de ce oamenii sunt reticenți și de câte ori aud ideea de dezvoltare, mai ales în domeniul imobiliar, se panichează și pleacă de la premisa că este ceva dăunător pentru oraș.
Eu cred că având o campanie de PR bine făcută și gândită, oamenii pot să înțeleagă că fără genul ăsta de investiții orașul stă pe loc. Adică este fix genul de investiție și de dezvoltare de care un oraș cum e Constanța are mare nevoie. Mă aștept ca să schimbe fața orașului în întregime și cred că poate să devină unul dintre hotspoturile principale ale orașului, atâta timp cât IULIUS își respectă angajamentul față de comunitate și crează foarte mult spațiu verde, generează loc de promenadă, spații comerciale și vine și în sprijinul comunității prin crearea unor spații culturale, prin infrastructura culturală. În acest moment, cred că aceasta este soluția pentru a genera o sală de spectacole, știu că am mai fost în discuții, ne-am consultat, era foarte neclar cum ar trebui administrat un astfel de spațiu, dacă să rămână la IULIUS, dacă să fie închiriat, sau dat administrației ori unei instituții de cultură, cum e teatrul, sau pur și simplu să genereze evenimente. Un spațiu de genul acesta poate genera turism, din foarte multe zone, vorbim de Dobrogea, de Brăila, de Galați, cred că oamenii pot să se suie în mașină și să vină până aici pentru a petrece o zi în spațiul pe care îl va genera IULIUS, dacă proiectul vine la pachet cu toate funcțiunile anunțate, să respecte angajamentele despre care a vorbit până acum și să schimbe cu adevărat fața orașului Constanța.
