#OrașUnit înseamnă oameni care construiesc, prin profesia lor, un oraș mai responsabil, mai empatic și mai puternic. În acest context, medicul constănțean dr. Adnan Mustafa, Medic Specialist Cardiolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța este unul dintre profesioniștii care dau sens ideii de unitate prin grijă, competență și asumare. Pentru el, medicina nu este doar o meserie, ci o formă de angajament față de comunitatea din care face parte. Abordarea sa, centrată pe pacient și pe relația de încredere pe termen lung, reflectă valorile campaniei #OrașUnit: colaborare, responsabilitate și impact real în viața oamenilor. Este dovada că un oraș devine cu adevărat unit atunci când profesioniștii săi aleg să pună oamenii pe primul loc.
Când v-ați gândit să deveniți medic?
Prima etapă a fost în liceu, în clasa a XI-a, când mai erau doi ani până la final și trebuia, în funcție de note, de orientare, să aleg ce fac. Atunci am avut acest prim gând și am început să mă axez puțin pe partea de biologie, pentru că știam că am nevoie la examenul de admitere la Facultatea de Medicină, alături de fizică. Până atunci, aveam tot felul de alte variante, de exemplu domeniul bancar mi se părea o chestie interesantă, sau partea de IT, la un moment dat, ingineria autovehiculelor rutiere. Îmi imaginam că profesia aceea trebuie să o fac zi de zi, toată viața, și mi-am dat seama că nu mă vedeam mergând zilnic la birou. Așa că mi s-a părut mult mai potrivită medicina.
Ce v-a ghidat parcursul școlar?
Eu nu m-aș putea lăuda cu vreo super capacitate intelectuală, am avut colegi pe care îi apreciam foarte mult, foarte deștepți, vedeam la ei o inteligență nativă. Pe mine m-a caracterizat ambiția. Astfel că ceea ce învăța un coleg superdotat într-o oră, eu ca să învăț la fel, ba chiar să-l depășesc, dedicam două ore de studiu, doar ca să știu că am ajuns la nivelul acela și chiar îl depășescun pic, deci prin mult mai multă muncă.
Ați avut rădăcini în lumea medicală din familie?
Nu sunt primul medic, tata este medic pediatru, mătușa mea, de care suntem foarte apropiați, sora mamei, era medic de familie, acum pensionară, deci da, pot să zic că am rădăcini în lumea medicală și am avut contact dintotdeauna cu acest domeniu. A fost o motivație, cu siguranță, la fel ca pentru fratele meu, dar nu a fost o direcție impusă de familie, nici pentru mine, nici pentru el. Am avut norocul să văd ce înseamnă această lume în jurul meu, direct sau indirect, a contat cu siguranță, dar fără să fie o chestie impusă.
Care sunt pilonii asupra cărora credeți că ar fi relevant să ne uităm la cariera dvs?
Vă zic etapizat, mai ales că realizez acest lucru când vorbesc cu vechii colegi de la școala generală. În primul rând, un sport pe care am încercat să îl duc la un nivel de performanță, care te educă, te disciplinează, te învață respectul. Am făcut fotbal de la 7 ani, până la final de liceu, cu ideea de performanță, dar e greu să faci performanță, mai ales la noi. A fost însă un lucru care, pe lângă că ne-a creat niște prietenii și am învățat să colaborez, să lucrez în echipă, am avut un al doilea părinte, antrenorul, un om care își respecta foarte mult profesia. Am învățat să respect un program, indicațiile cuiva străin familiei, care e importanța odihnei, să accept să fiu certat când greșeam, ceea ce cred că e un lucru de bază pentru un copil de 7 ani. Antrenorul de care vă spun a insistat foarte mult pe evoluția noastră, urmărea progresul nostru școlar, nu doar sportiv. A creat o clasă specială, cu toată echipa noastră, pentru ca în gimnaziu să nu învățăm după-amiază, ci dimineață, astfel încât să ne putem antrena.
Am învățat că în fiecare etapă, de la școala generală la liceu și ulterior la facultate, e important să fii înconjurat de un anturaj serios și dedicat, cu familii care îi îndrumă și pe ceilalți copii și care pun accent pe școală. Cred că de la școala generală, la liceu și până la facultate, oamenii pe care i-am întâlnit au fost pilonii principali care m-au format, care au pus o cărămidă în a dezvolta ceea ce sunt astăzi. Toate aceste lucruri mi-au folosit mai ales în stagiile de pregătire din străinătate, pentru că acum 10-15 ani, când îmi era atât de bine acasă și puteam să am doar o formare locală, am avut curajul și m-am ambiționat să plec 3 ani în Franța în perioada rezidențiatului. Ulterior, m-am întors și ce am învățat acolo am aplicat aici, dar cum spuneam, m-am adaptat ușor acolo, având spirit de echipă, pentru că în Franța nu întotdeauna reputația noastră era cea corectă. Cu toate acestea, eu am și acum prieteni acolo, cu care vorbesc, ceea ce arată cumva că am o capacitate de a relaționa, care contează în fiecare domeniu, dar cu atât mai mult în medicină.
Ați fost tentat să rămâneți acolo?
Nu, nici măcar nu am plecat de aici cu gândul de a rămâne acolo. Am avut puterea și ambiția de a învăța orice, doar ca să pot aplica acasă. Am plecat singur, nu știam pe nimeni. Din fericire, condițiile de muncă pe care le descopeream eu atunci acolo, le avem acum și aici, în România. Momentan aici fac ce-mi place și mi se pare că o fac la nivel egal cu ceea ce se face afară.
Care sunt celelalte momente definitorii pentru nivelul la ceea ce faceți acum în Constanța?
Foarte bună întrebarea, pentru că e un lucru de bază la evoluția asta profesională. Noi terminăm rezidențiatul în cardiologie ca fiind clinicieni. Există anumite supraspecializări, cum este cea pe care am făcut-o eu, cardiologie intervențională, care tratează tot ce înseamnă bolile vaselor, dar există și alte supraspecializări în cardiologie, prin care se montează diferite device-uri (simulatoare, defibrilatoare), sau medicii cardiologi specializați în imagistică, etc. Revenind la cardiologia intervențională, sunt doi ani suplimentari, pe care îi puteam face de exemplu la București sau în Franța (erau programe oarecum similare, ce presupuneau un număr de proceduri făcute, mai multe criterii pe care trebuie să le vizezi). Am avut ambiția să-mi fac competența în Franța, deși nu e ușor să intri în sistemul lor.
Pentru a căpăta această experiență, să te ocupi integral de un caz de infarct, trebuie să ai acces la un centru, la un spital, unde pe lângă faptul că se fac astfel de proceduri, ai un loc dedicat, în care intri în sală de fiecare dată cu coordonatorul senior cu care lucrezi, pui mâna efectiv, nu o faci numai pe hârtie. De asta spun că, e mai greu să o faci în altă parte, pentru că trebuie să găsești un spital care îți oferă un astfel de loc și care te acceptă pe tine, ca străin, nu pe un alt francez. Eu am avut noroc, deoarece lucrând doi aniînainte într-un centru care făcea chestia asta și făcând multe altele acolo,cumva ca o mulțumire la tot ce-am făcut și pe partea de clinică, care oricum m-a ajutat fiind cardiolog clinician, mi-au promis că în momentul în care mă hotărăsc să mă înscriu la această supraspecializare mă vor accepta. Așa am început, după care lucram o lună în țară, o lună mă duceam în Franța, undeva în zona Parisului, să-mi fac competența. Mi-am dat apoi examenul și am obținut această supraspecializare, care ulterior, la ceva distanță, mi-a fost echivalată de Ministerul Sănătății din România.
Acest tip de intervenție e accesibilă constănțeanului de rând?
În Constanța e un lucru nou, pe care am reușit recent să-l dezvoltăm cu conducerea actuală a spitalului și județului. Sunt două categorii de pacienți care au nevoie de procedurile acestea: e pacientul acut, infarctul sau preinfarctul (un termen mai puțin științific), la care accesul se face prin decontare, printr-un program național. Există și categoria de pacienți cronici, care nu sunt la stadiul de infarct, dar care au probabilitatea, sau niște probleme care ar putea să fie premergătoare unui infarct. Există programe și pentru bolnavii cronici. Constanța nu avea acea acest tip de program. Aceasta a fost ambiția mea pentru județul nostru și am avut norocul să am susținerea celor aflați mai sus decât mine, astfel că acum avem posibilitatea să tratăm și astfel de pacienți cronici, care au nevoie de coronarografie, în baza cardului de sănătate.
Sunteți un medic foarte apreciat în Constanța. Ce vă motivează să aduceți oamenii împreună?
Motivația vine din recunoștința oamenilor. Sigur, poate nu poți să mulțumești pe toată lumea, pentru unii poate nu ai fost cel mai bun, cel mai potrivit, dar e un domeniu, din păcate, în care nu e nimeni Dumnezeu. Din nefericire, vorbim în continuare de infarct, a scăzut mortalitatea de cauză cardiovasculară, dar nu am eradicat infarctul. Ca să răspund, cred că mulțumirea pe care o simt din partea majorității e principalul lucru care mă face să rămân motivat.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră un #OrașUnit?
În primul rând e un oraș în care se prioritizează lucrurile de bază, de la care pleacă orice comunitate. Sunt subiectiv, dar sănătatea e un pilon de bază al oricărei societăți. Consider că un #OrașUnit e unul care prioritizează accesul la sănătate, la alimentație corectă, sport, dar și chestiuni de creativitate, pentru că toate lucrurile acestea ne ajută foarte mult, inclusiv psihic. Pe lângă sănătatea efectivă și psihicul duce la o sănătate generală a omului și a organismului. Înțeleg printr-un #OrașUnit această colaborare interdisciplinară, să înțelegem că degeaba îmi merge mie bine și nu-i merge celui din alt domeniu, pentru că toate lucrurile circulă între ele. Să înțelegem că trebuie să meargă lucrurile pentru toată lumea, indiferent de domeniu, indiferent dacă îți influențează direct sau indirect activitatea.
Ce iubiți cel mai mult la o comunitate?
Constanța e orașul în care m-am născut, în care am crescut, îl iubesc și de asta nu aș fi putut și nu mi-aș dori să plec în altă parte. În momentul de față iubesc faptul că am aproape de mine tot ce înseamnă familie și prieteni, că în ultima perioadă încep lucrurile să se așeze și în domeniul din care fac parte și pe care nu am cum să nu-l menționez, deoarece plec dimineață și mă întorc seara, deci sunt foarte legat de domeniul meu de activitate. Mi-ar plăcea ca orașul să fie mai dezvoltat pe linia activităților sociale, culturale, să știu că avem piese de teatru cunoscute și să vină și pe aici actorii mari. Îmi place foarte mult tot ce înseamnă că suntem oraș la mare, dar din păcate am rămas un oraș subapreciat, comparativ cu potențialul unui oraș port.
Care e locul preferat din oraș?
Să știți că dacă aș spune că e la mare aș minți, întrucât deși suntem la malul mării ajung foarte rar pe plajă, pe faleză. Vă spun sincer, pentru că sunt foarte angrenat în ceea ce fac, e o perioadă în care locul preferat din oraș e tot la muncă. Am muncit enorm în ultima perioadă, dar mă văd în zilele în care sunt liber, sunt foarte motivat să dezvolt în continuare lucruri, iar sprijinul pe care îl primesc mă motivează. Dacă vedeam că mă lovesc constant de probleme, cred că m-aș fi demoralizat, dar momentan lucrurile merg într-o direcție bună. Așadar, locul în care lucrez rămâne cel preferat.
Cum v-ați dori să arate Constanța peste 5-10 ani de zile?
Mi-ar plăcea să fie un oraș cât mai apropiat de orașele care sunt foarte populate și căutate de studenți, un oraș la care ai acces la un parc curat, în care să poți să mergi cu transportul în comun sau pe jos. Mi-ar plăcea ca activitățile sociale și culturale să fie mult mai bine dezvoltate, mi-ar plăcea să existe niște locuri pe care le-am văzut când eram student în străinătate afară, în care vin tinerii, studenții, să lucreze, să fie un hub al lor, care să se adune grupuri și să poată să facă activități comune.
În acest caz, ce vă doriți de la un proiect care transformă orașul?
Cum spuneam, să creeze un hub pentru tineri, pentru studenți, cu locuri comune în care să se întâlnească indiferent de profesie, de specializarea pe care studiază, cu funcțiuni pentru petrecerea timpului liber, ca să păstrăm un echilibru în viața noastră, între viața personală și viața profesională. Mi-ar plăcea un parc în care să merg cu nepoțelul meu, multe locuri de joacă mari, cu piste de bicicletă și zone cu foarte multă verdeață.
